La Andu

It's quiet... too quiet...

2011-06-29T11:19:00.001+03:00

...

Tricolor

2010-12-01T10:54:00.004+02:00

No hai hai, ca incep sa ma 'nervez. Am schimbat pareri cu niste preteni despre drapel si m-am infoiat patriotic.

Atarnarea unui drapel e un exercitiu minim de sanatate nationala.

Nu ne preocupa istoria sau cultura de aici (sau de aiurea). Ne complacem in a ne lua reperele valorice de-a gata de la TV sau de pe internet. Avem habituat un stil de gandire care a devenit aproape arc reflex, prin care sa criticam, sa daramam, sa ne plangem si sa ne revoltam de conditia noastra mizera si de neputinta noastra, Daca ar fi vorba de un individ, nu de o natie, ar fi clar ca ala a trecut binisor de nevroza si sufera de o depresie cronica care e perpetuu intr-o faza acuta. Si poate ca ar reprezenta un risc de suicid. Nimic nu-i bine. Nimic nu-i bun. Nimic nu conteaza si, desigur, nu se poate face nimic.

Ii foarte usor sa ratam esenta unei astfel de sarbatori. Ea nu se leaga de ce fac acuma PD-L, PNL, PSD sau UDMR. Nu se leaga de cum ii politia, sau sistemul juridic. Nu se leaga de cat are salar un medic, de ce tepe ne trag finantele sau patronii. Pe astea le sarbatorim in restul anului.

Azi se leaga de cei care au reusit sa faca lucruri si gesturi mari, frumoase, curajoase, care au creat lucruri valoroase. De aia care is buni sau generosi, sau destepti, sau talentati. Sau toate la un loc.

De fiecare sarbatoare nationala imi pun in gand sa fiu festiv IN CIUDA si sa ma ascutesc IMPOTRIVA mizeriei si micimii sufletesti.

Sa stiti ca sunt o multime de lucruri in legatura cu care puteti fi mandri; nu-i vina nimanui altcuiva decat a voastra (nu, nu-i o problema de grup manca-v-as, e o chestie individuala si personala) daca nu le stiti sau nu le vedeti. Cautati dara voi in istorie, cultura, stiinta, economie, politica, pe strada voastra sau in propria familie si in orice altceva mai vreti lucrurile care sa merite si mereti de atarnti un drapel pentru alea.

*Intre noi fie vorba, mie zilele nationale in general imi par suspecte. Dar pana se mai desteapta omenirea si chestiile din "Imagine" devin fapt, daca restul tarilor au zi nationala, apoi mama ei de treaba, avem si noi!*

Despre învățământul superior sau "Întâmplări din ograda mea"

2010-06-28T14:49:00.012+03:00

Cele de mai jos sunt autentice si reprezintă transcrierea aproximativa a unor dialoguri reale . Nici o asemănare cu fapte sau persoane reale nu e întâmplătoare.

Gramati K

O fata - studenta,
Zicea ea - studioasa şi-atentă,
Se mira nevoie mare
C-a luat zero pe lucrare.

Și-a făcut o contestaţie,
Unde-a spus cu impostaţie,
Ca nu vede ce problema
Are profu’ - vreo dilema?

- 15 fraze ai compus,
Cam puţin – m-ai indispus;
Dar ce-i greu de suportat
13 nu au predicat!

După-oleacă de gândire,
Cu a frunţii încreţire,
Fata noastră zise aşa:
- Da’-n cerinţe nu scria!

Bibliografie incompleta

- De ce – când v-am spus la curs
Și v-am scris şi in cerinţe,
Diacritice n-aţi pus?
Îmi provocaţi doar suferinţe.

- Am să vă spun - avem temei
Chiar de nu o să convină,
Ca noi, toată grupa trei,
De fapt nu suntem de vină.

Parcă de bezmetice
Am tot căutat într-una,
Dar în curs de diacritice
Referinţe nu-s nici una!

La tara.

2010-05-11T16:10:00.002+03:00

De la intrare m-a binedispus zarva unor vrabiute care au cuib cu aer conditionat. Mai precis si-au facut cuib inauntrul unui aparat de aer conditionat. La bilete e coada, - ce zic e de fapt o imbulzeala voioasa in spatiul subdimensionat. Coate, intrebari – „S-a dat drumu? Au inceput? Voi pentru ce stati?” – ocazionalele ciorovaieli cu cei care incearca sa intre in fata. In sala de asteptare, un om asezat ca si multi altii pe podea, sprijinit de perete, si-a scos pantofii si decojeste tacticos un ou fiert. Catelul care a fost inchis in cutia lui si tare nefericit, lasat acum afara isi gusta din plin libertarea zbenguindu-se in mijlocul unui cerc de admiratori. E tare cald, mi se face sete – din pacate nu am nimic de baut iar la cafenea se gasesc doar tigari si cafea. Suc sau apa n-au, ca n-a venit inca masina, iar la apa de robinet nu ma incumet.

Nu conteaza prea tare faptul ca zborul spre Bruxelles are intarziere, ca nu ai unde sa stai jos (in afara de a sta, efectiv, pe jos), ca daca stai in picioare exista mari sanse sa se rasteasca un politist la tine sa mergi sa stai in alta parte ca incurci, ca daca-s inchise usile – scuze “the gates” – nu-i aer si-i asa de cald ca abia respiri ce aer este, iar daca-s deschise intra gazele de esapament de la autobuzele care asteapta imediat afara cu motoarele mergand. Nu, nu conteaza. Si nu conteaza fiindca aeroportul Baneasa imi aduce aminte de vacantele din copilarie. O asa atmosfera autentic rurala mai rar. E ca la gara/autogara din sat. Ahhh joie de vivre!

Celebrex!

2010-03-25T10:04:00.004+02:00

Suna celebru, cerebral, robotic si insectoid. Ar putea cu usurinta sa fie numele unui personaj extrem de negativ, conducatorul armatelor extraterestre organic/mecano/electronice care invadeaza pamantul. E genul de nume soptit pe la colturi de conspiratori. Genul de nume pe care generalul care conduce insurectia il rosteste apasat, cu ura, intr-un serial de pe AXN. Genul de nume impotriva caruia se raliaza intreaga rebeliune. Un geniu cyborg malefic.

Sau, alternativ, super creierul-computer din vreo poveste de Asimov care conduce destinele umanitatii, care-i capabil sa prezica evolutia politica, economica si sociala a intregului imperiu Sol, pentru un miliard jumate de ani de aici inainte.

Sau poate fi un praf – „Celebrex! Poti deveni celebru instant! Adauga apa, agita bine, bea, asteapta 2 minute iar apoi prietenii au sa-ti faca fotografii pe care le vor posta pe Facebook!”

Celebrex - Numele e singurul motiv de buna-dispozitie de cate ori trebuie sa inghit cate o pastila din medicamentul asta fiindca am reusit sa imi suprasolicit articulatia umarului.

Voluptate

2010-02-08T14:48:00.002+02:00

- Alo?... Servus draga. Vezi ca o sa intarzii… Nu, n-am avut cum, stii si tu cum e… Da, pe la 8-9… Nu, nu uit... Da da, si eu… Da, te sarut.

Am pregatit totul inca de ieri. Dimineata am verificat sa nu fi uitat ceva. Detaliile-s importante. Stau la stop si bat darabana a nerabdare. Ma grabesc sa ajung, sa prind ceva mai mult timp inainte sa vina si restul, ca sa pot sa ma bucur in voie… Of, nu gasesc loc de parcare. Gata, am intrat, nu se aud altii, dar verific totusi, sa fiu sigur ca nu-i nimeni care sa-mi strice socotelile. Ma uit in incaperea mare si incalzita si zambesc; mai intai insa, repede un dus…

In sfarsit! - momentul pe care l-am anticipat atat. Intru usor si senzatia imi invaluie tot corpul. Incep sa ma misc lenes, incet, fara sa ma grabesc, savurand fiecare inspiratie. Imi intind trupul cat de lung, si, cu ochii intredeschisi, las miscarile sa curga de la sine. Ma intreb absent oare pana unde am sa ajung astazi. Nu e nimeni care sa deranjeze, ceilalti vor sosi abia mai tarziu, deci cine stie – poate ajung mai departe decat alaltaieri. Incep sa ma misc mai rapid. Acum am ochii larg deschisi si controlez atent fiecare miscare. Inca o data. Inca o data. Savurez incordarea ritmica a muschilor care incep sa amorteasca, cuprinsi de o durere dulce. Nu ma opresc. Inca o data. A trecut si durerea, s-a transformat in caldura… Inca o data… Ma apropii de finish si decid sa termin in forta. Ultima parte! Sprintul final!
…
Rasuflu greu, obrajii imi ard, vad ca prin ceata. Mi-a spus odata cineva ca dupa o tura din asta e momentul pentru o tigara. Cui i-ar veni ideea sa fumeze acum?! Imi trag putin sufletul si ma gandesc – inca mai e timp. Mai pot. Cel putin o tura. Hai inca o data! Ma arunc din nou.
…
Un dus fierbinte – dhaaaaaa…
Ma uit la ceas – tarzior. Ma uit la telefon sa vad apelurile nepreluate. Mda. Sa nu uit sa iau lapte pentru acasa. Ma usc rapid, ma imbrac, iau cheia si ma indrept inspre iesire.

- Saru’ mana, uitati cheia. Ce voiam sa va intreb - maine, ca-i week-end, la cat se deschide piscina?

Hei, ticiarz!

2009-12-22T09:05:00.000+02:00

Multam Maria pt link.
Si tineti minte: ziii dau niiid nau ediucheisan! litza ghitza-laun! tubrichiz daaaauaaaaaaal!

Despre "SF-ul acestui sfarsit de an"

2009-12-20T18:35:00.000+02:00

Avatar. Filmul asta arata ca si cum Karl May s-ar fi apucat sa scrie un SF cu elfi. Mai mult sau mai putin. Sau ca un ‚‚Dansand cu lupii’’ a lui Costner în jungla Amazonului si cu roboti. Si cu elfi. Si 3D.

Scena care descrie cel mai bine filmul pentru mine si la care am izbucnit in ras - chicotesc de cate ori imi amintesc – e urmatoarea. Un mech, ditamai robotul, o dihanie hidraulica (?) cu o forta impresionanta si de o sprinteneala si agilitate suspecte, care arata ca si cum ar putea, la o adica, sa mototoleasca si sa puna fara mare efort o masina de familie de dimensiuni respectabile intr-un container de 1 metru cub, batandu-se el cu un elf pe care il depaseste ca dimensiuni de vreo doua ori si ca forta probabil de cateva mii, ca sa para MAI amenintator, scoate un cutit. Dap, robotul are un cutit imens, special al lui… Cu maner si cu tot restul. Pe care il poarta cu sine, si pe care, cand vine vorba de o bataie para-para, sau cand trebe deschisa vreo conserva, sau, in general, cand are el nevoie de un cutit sa taie ceva, il foloseste. Acum ma gandeam - oare la cutitele alea pentru mech,ce tocila folosesc cand trebuie ascutite?

Sunt alte filme SF fata de care arat mai multa ingaduinta cu toate ca sunt si ele tampitele (va amintiti bataliile din ‚‚campurile de asteroizi’’ din Star Wars?). DAR – Star Wars, cand a iesit el pe lume, facea niste chestii pe care altii nu le mai facusera inainte in modul si la scara aia. Era NOU. Te lasa cu gura cascata, te uimea in asa masura ca ii treceai cu vederea stupizeniile. Ma gandeam ca aveam si eu alta varsta dar nu-i numai asta. Avatar nu-i nou. Face tot dupa reteta.

Filmul e mare, e lung, personajele sunt in general enervante si stereotipe si poveste asisderea. Devenirea personajului e predictibila pana la virgula, escaladarea conflictului la fel, iar deznodamantul nu aduce absolut nici o surpriza. E facut sa „ia ochii”, are CGI cu duiumul si e foarte, foarte colorat – cam ca un joc Blizzard. Sunt minute bune cad oriunde alegi sa dai un stop cadru te poti alege cu un wallpaper din ala de prost gust. Totusi, efectele speciale impresionante (sau mai putin) nu salveaza filmul.

Are in schimb antren. De altfel ritmul epic (care epica e obtinuta tot apasand aceleasi butoane standard pe care apasa si telenovelele si serialele TV mai prostute) si foarte coloratele CGI sunt lucrurile cu care ramai, daca ramai, dupa filmul asta mediatizat mai ceva ca 2012. Macar nu e as dezastru ca Transformers, ca macar intelegi ceva din ce se intampla pe ecran in scenele mai agitate si nu poate dezamagi asteptarile date de vreo franciza cu greutate (Terminator, Startrek, Star Wars).

Ce as putea sa spun pozitiv despre film… ummm… varianta 3D este … interesanta? Ah , si m-am distrat destul de bine, am ras foarte mult, poate fi o comedie/parodie ok, desi cam scumpa. Mai bine vedeti iarasi District 9 daca vreti un SF interesant.

Facebook trivia - issue # 12 154 908 245 882 301

2009-11-25T10:48:00.000+02:00

Atentie, dragelor si dragilor, la ce si cand puneti pe facebook. Ca cine stie cine se uita la status update-urile voastre, la ce chestionare completati, in ce grupuri va inscrieti si ce comentarii faceti. Cine stie cine priveste fetele voastre zambitoare... De angajatori care cauta profilul unor eventuali angajati pe facebook (si nu numai) stiam mai demult. Asta insa e noua pentru mine:

"A Quebec woman on long-term sick leave is fighting to have her benefits reinstated after her employer's insurance company cut them, she says, because of photos posted on Facebook."

Vedeti voi ca tipa avea depresie, pentru care se trata si avea concediu. Iar casa de asigurare platea. Pana cand au vazut-o pe facebook zambind, dansand, distrandu-se. Si i-au taiat macaroana. No bun.

Transplant de inima? Tie?! Pai nu te-am vazut pe facebook umflandu-te la fast-food, de te laudai pe urma pe tweeter ca ai mancat 2 pungi de cartofi prajiti?! ...Plus ca, scuza-ma, da' esti fan Jonas Brothers? Valea, urmatoru'!

Noul meu cuvant preferat

2009-11-02T16:12:00.000+02:00

Llanfairpwllgwyngyll-gogerychwyrndrobwll-llantysilio-gogogoch.

True stroy. Google it.

Dracula, Aquaman, Romania & Rushdie

2009-11-01T13:50:00.000+02:00

Ytube clip - fiindca Infotainment-ul invinge incet dar sigur iar mie mi s-a spus ca e bine sa fii de partea invingatorilor.

Spam 2

2009-10-23T12:37:00.000+03:00

Hello dear sir,

My name is Frederickson and I am Nigerian heir of fortunes, working for a very good investment fund. Great prizes to be won! We have very a profitable proposition to make, which is going to make you rich. By completing the form here with your information you can enlarge your extremities to an unbelievable size which will make her (and all her friends) happy all the time. No longer will you come short every night. To make sure you know you are one of our most valuable prospective clients we also offer you Canadian medicine at the lowest prices. By becoming member in our exclusive club you can also download the latest torrents and 20000 MB/s. Because you are the 1000th person we make this proposition to, you have won our special prize – click here.

Oh and your bank also needs you to update your info – click here.

Also, your PC is at risk – free scan here! Internet Security Tool free!

If you click here, all pompous asses will realize being arrogant about smarts has as much merit as being arrogant about looks; that being intelligent has as much to do with luck as does being rich; that laughing at people’s religious beliefs is as silly and pointless as going on about the LHC and how it will bring about the end of the world.

John has added you as his friend on Facebook. He’s invited you to view his profile on Hi5!!!

To relax you can play poker online here, or watch and download anime. Nude girls await you to join them on FreindFinder. Do not miss this chance.

Spam

2009-10-23T12:24:00.001+03:00

Amicus Pictor, sed magis amica veritas

2009-10-19T11:15:00.000+03:00

...sau nu? Pana la urma ce cumpar?

Pe de alta parte, poate-i un text critic. Ar fi excelent daca majoritatea discutiilor si textelor de critica (literara, muzicala, samd) ar imprumuta acesta maniera concisa si la obiect. Cred ca ar imbunatati semnificativ stilul multora. Imi propun sa iau exemplu daca voi avea vreodata pornirea (pretentia) de a scrie asa ceva.

Subiect de studiu al textului critic: "Discutie pe marginea diferentei dintre textul inital (care cuprinde un cuvant in plus) si textul revizuit, in varianta finala, asupra caruia s-a decis autorul."

Numa’ la noi, la romani se putea intampla…

2009-08-13T19:23:00.001+03:00

Mi-am pierdut telefonul acum cateva zile. L-am lasat, in graba, in holul unui hotel din Austria, din Viena. Mi-am dat seama ca lipseste dupa ce facusem cam 150 de km pe autostrada . Eu unul, ca sa fiu sincer, m-am gandit ca nu o sa-l mai gasesc, in ciuda proverbialei rigori si onestitati a austriecilor/nemtilor. Asta fiindca, vedeti voi, hotelul e unul „de tranzit”. E mai ieftin decat altele, tipul de loc unde tragi pentru o noapte cu gandul ca dimineata pleci mai departe si nu vrei sa dai banii pe lucruri care, intr-o atare situatie, nu-ti sunt necesare. Un hotel care atrage multi calatori si multi oameni atenti la bugetul personal. Foarte multi romani, italieni, arabi, bulgari, sarbi… Asa ca, luand in considerare clientela, prima mea reactie, mi-e rusine sa marturisesc dar asta-i adevarul, a fost „ ****, de ce nu am tras la un hotel mai scump?! Precis imi suteste careva telefonul.” . Sunt un om cu prejudecati pare-se.

Am sunat totusi la receptie – cineva il gasise in hol, aveau sa il pastreze cateva zile, pana cand, la intors, aveam sa trec din nou prin Viena. „Eeeee, vezi? Ti-am spus eu, alta lume acolo, civilizatie. Aici iti disparea, nu-l mai vedeai. Acolo (Austria, Germania) poti sa iti lasi portofelul si geanta plina cu acte in McDonalds si le gasesti cand te intorci dupa ele.” Mda, asa o fi.

* * *

Mi-am pierdut telefonul din nou acum vreo 4-5 ore. De data asta in Iulius Mall, pe terasa, l-am lasat pe o masa sub o tava. In Iulius Mall in Cluj-Napoca. Adica mi-am pierdut telefonul intr-un mall din Romania. Si orice roman, de la un anumit numar de clase in sus, stie ca mall-urile din Romania sunt habitatul natural al diferitor ipochimeni, nu? Vezi „Taranul de mall” de la Guerilla. Slabe sanse sa recuperez telefonul, de acord? Tot ce ramane de facut e sa sun la Orange sa il blochez… Totusi, hai sa mai incerc odata, sa vad poate raspunde careva…

„(vocea tatei) Haha, servus! Hai ca ti-e la mine celularul, ti l-am recuperat din Iulius Mall.[…] Nu, a sunat-o un tip pe maica-ta si ea m-a sunat pe mine. […]L-a gasit unul pe masa si mi-a zis ca mai sta pe terasa de la food court 30 de minute, daca poate cineva sa vina sa il ia de la el, asa ca m-am dus eu…”. Noa ce sa vezi?! Uite ma, ca uneori si la noi e ca la ei.

Daca stau sa ma gandesc bine, mi-am mai recuperat o data telefonul dintr-un taxi. Si pe-al Oanei i l-a adus inapoi tot un taximetrist, inainte chiar ca ea sa se prinda ca ii lipseste. O sunase cineva si omul si-a terminat cursa, s-a chitit al cui poate sa fie si a mers acolo unde stia ca o lasase. Poate nu toti taximetristii sunt din alta specie (asa cum am citit deunazi pe undeva)… Alta data si-a uitat un tip portmoneul pe o banca la bazin, cu bani cu tot. A venit dupa 2 ore, cu rasuflarea taiata; l-a recuperat de la portareasa… Poate nu sunt toti romanii necinstiti… Parca totusi…

* * *

M-am saturat pana peste cap de frazele „Pfuai mah, asa ceva numai’ la noi, la romani, se putea intampla! Ce popor de rahat suntem!”. O sa ma explic mai pe larg, poate, intr-un post viitor. Esenta e urmatoarea: da, sunt de acord ca avem multe probleme; si sunt si eu, din ce in ce mai des in ultima vreme, la capatul rabdarii – pana intr-acolo incat sa iau serios in considerare o relocare. Dar sa batem toba doar despre cat de mici, prosti si cu bube in cap suntem, ce hoti, ce nespalati, ce marlani sunt cei din jurul nostru, cat de prost, ineficient si incet se petrec toate - mi se pare ca asta e un simptom al bolii si nu o incercare de diagnostic folositor; si nu e in nici un caz o manevra prin care se va remedia ceva. Ca urmare o sa incerc, programatic, sa dau si contraexemple. Mici, marunte daca nu de alt fel, dar contrare obisnuintei (care mi se pare ca incepe sa aiba pretentii de traditie deja) de a scormoni in rahat cand vine vorba de propria noastra tara. Fiindca tot ce se intampla cand scormonesti in rahat e sa provoci o putoare si mai mare, si sa il imprastii si mai mult – de curatat nu-l cureti. O sa incerc sa va scriu aici din cand in cand despre cum nici altii nu-s mai breji si nici noi nu suntem chiar cei de pe urma ciumeci.

Nici un lucru, niciodata, nu s-a cladit pe afirmarea sistematica si exclusiva a defectelor si dezavantajelor pe care le prezinta. Dimpotriva. Iar daca mai vrem sa ajungem undeva cu tara asta si cu neamul asta asa cum o fi el, bine ar fi sa alegem sa vedem si partile alea bune, pe care putem construi, nu numa’ sa frecam la nesfarsit aceeasi placa obosita despre cat de nasol poate fi in Romania si ce scursuri sunt romanii.

Hai Romania, hai ca poti!

Ce imi place azi 2

2009-08-09T21:29:00.000+03:00

Tipul de la masa vecina e echipat complet. Are bocanci de drumetie Salomon, sosete asisderea, pantaloni trei-sferturi din material care se usca rapid, bete pentru nordic-walking din fibra de carbon, manusi fara degete, ochelari de soare, rucsac Mammut. Termosul, trusa de prim ajutor, cutitul, ceasul cu altimetru, termometru, busola si, probabil, localizare GPS… esarfa legata neglijent in jurul gatului… ce mai - e profi. Omul e corpolent, are cca. 1,75m, 120-130 kg si colesterol pe masura. Pe tricoul mulat, din fibra elastica, rosu aprins, scrie cu litere mari si galbene – TEST YOUR LIMITS. Are in fata un exemplar imens din specia „Wiener Schnitzel” completat de “Kartoffeln und Salad” si de o halba de 0,5 plina cu Edelweiss. Il asteapta un exercitiu dificil.

Meniul de la Hanneshof din Filtzmoos ofera oricui are 3 EUR „One piece of tart”.

Der Burgermeister - care tine sa transmita accentul austriac al englezei sale chiar si in scris - ne avertizeaza la Liechtensteinklamm - „To ascend the hand rail is vorbidden!”. Ceva mai incolo m-am ingrijorat putin cand, aflandu-ma suspendat pe o pasarela deasupra unor stanci impresionante din canionul care are o adancime cel putin respectabila, am citit: „Avoid the handrail might be overloaded!”. Vezi inginere? Si tu te superi pe omul ala ca nu stie sa articuleze corect in engleza.

In loc sa cumpar motorina cu 1.24 EUR de langa autostrada, am cumparat dintr-un satuc, tot de la OMV cu 0.97 EUR.

Un banner mare cat intreaga vitrina care imi prezinta un local plin de oameni la mese de joc si o chelnerita extrem de fericita face urmatoarea invitatie – „Let us POKERtain you!”.

Us, Books & Rock'n'Roll 2

2009-07-19T10:06:00.000+03:00

Am pus foobar sa mearga aleator. Toate piesele in playlist, mai putin opera si niste jazz progresiv enervant. Vreo 20000 de titluri, nu aveam chef de ceva anume. Mai intai a fost Pink Folyd – Goodbye Blue Sky. Pe urma Mother – aceeasi formatie (am facut alt-tab si am aruncat o privire sa vad daca nu cumva, din greseala, mi-am pus in playlist doar The Wall - nu era asa). Urmatoarea piesa Dire Straits – Brothers In Arms. Pe urma Metallica – One… No bun, e drept ca faceam altceva in timp ce mergea muzica, nu eram eu foarte atent, dar aici m-am oprit din nou din lucru. Care-s sansele sa pice fix piesele astea, alese aleator, dintr-o colectie de 20k? Sa aiba foobar ceva plug-in care alege piesele in functie de tematica? M-oi fi jucat eu cu vreo componenta 3rd party… habar nu am, in fine, nu-i asa important, i-oi da eu de cap. DAR...

Mi-am adus aminte de Us, Books & Rock’n’Roll, fiindca fiecare dintre piesele astea, si mai ales toate la un loc, ma fac sa ma gandesc cu precadere la doua carti – Catch 22 si Slaughterhouse-Five. Stiu, carti care trateaza tema razboiului sunt o groaza, scrise in chei diferite si de calibre diverse. Dar asupra mea, probabil si datorita varstei la care le-am citit, astea doua au facut impresie cu precadere.

Joseph Heller scrie Catch 22. Eu stiu ca One de la Metalica e inspirata de alta carte, dar de cate ori aud melodia nu ma pot gandi decat la „Soldatul in Alb”. Asa, ca sa va faceti o idee, „Soldatul in alb” nu are nume, e invelit complet in bandaje si sta nemiscat intr-un pat de spital, in acelasi salon cu doi dintre eroii cartii (Yossarian si Dunbar). Soldatul are o perfuzie care intra sub bandaje si care il alimenteaza cu un lichid. Un alt tub iese de sub bandaje si evacueaza un lichid foarte similar cu cel din perfuzie. Ni se spune ca atunci cand perfuzia se goleste si vasul de evacuare se umple, cele doua sunt schimbate intre ele. Dumbar e ingrozit de ideea ca de fapt, sub bandaje, nu se afla nimeni.

Cartea are o structura non-lineara, ne-cronologica, povestea se dezvaluie ca un puzzle pe masura ce inaintezi in carte (poate ca asta-i unul dintre lucrurile care ma atrage la ambele carti?). Heller e sarcastic, personajele pe care le construieste (si construieste o menajerie intreaga de personaje memorabile - e unul dintre lucrurile cu care ramai din carte, cam ca si in cazul lui Hasek) – ziceam - personajele pe care le construieste sunt de multe ori caricaturi, schite ironice, ca si cum armata si razboiul, rangul si contextul reduc oamenii la cateva trasaturi care se exacerbeaza si cresc ca tumorile, acoperind persoana pana cand nu mai raman decat cateva ticuri, idiosincrazii, pofte, impulsuri egoiste si vicii hipertrofiate care se hranesc din puterea gradului si neputinta, frica sau complicitatea celor din jur. Dezumanizati de armata (de armata, nu numai de razboi!), oamenii se misca si interactioneaza in tipare hilare, ajung condusi de „logica” militara in situatii absurde si compun toti impreuna, pana la urma, un tablou tragic.

De cate ori aud -
„Did-did-did-did-you see the frightened ones?
Did-did-did-did-you hear the falling bombs?
The flames are all long gone, but the pain lingers on.
Goodbye, blue sky[…]”
- ma gandesc la Dresda din Abatorul Numarul Cinci.

Kurt Vonnegut scrie intr-un stil foarte aparte. Multe sunt pasajele din carte care pot face obiectul unei „colectii de citate”; imaginile, situatiile pe care le foloseste sunt surprinzatoare iar felul in care se foloseste de structurarea ne-cronologica, aparent aleatoare a episoadelor e neobisnuit. Prin tranzitiile de la o scena la alta, de la un plan temporal la altul, se construieste un soi de mozaic, sau fresca infioratoare care aduna tot mai multa intensitate emotionala cu fiecare salt, pe masura ce „povestea” capata tot mai mult contur. Modul in care Vonnegut asambleaza cartea transmite excelent felul fracturat, dezarticulat, aleatoriu, asupra caruia nu are nici un control, in care personajul principal isi traieste viata. Modul schizoid de a trai evenimentele, permanenta confuzie spatio-temporala, m-au facut sa ma intreb daca Billy (pesonajul principal) nu-i cumva nebun (PTSD…?) – argumente sunt destule dar pana la urma nu stiu daca chiar conteaza.
Zice-se ca e cartea asta, printre altele, si un SF. O fi, dar nu-i un SF asa cum (poate) ati citit pana acum. Mi se pare ca prin introducerea farfuriilor zburatoare si a extraterestrilor in carte, Vonnegut se elibereaza de o serie de norme pe care altfel orice carte „serioasa”, non-sf, ar trebui sa le respecte. Tralfamadorienii sunt niste extraterestrii care vad trecutul, prezentul si viitorul toate in acelasi timp. Ei stiu astfel tot ce s-a intamplat, se intampla sau se va intampla, au o imagine statica si completa cu bonusul ca se pot concentra doar pe episoadele placute. Cand explica structura unui roman extraterestru, ei zic urmatoarele:
„There isn't any particular relationship between the messages, except that the author has chosen them carefully, so that, when seen all at once, they produce an image of life that is beautiful and surprising and deep. There is no beginning, no middle, no end, no suspense, no moral, no causes, no effects. What we love in our books are the depths of many marvelous moments seen all at one time.”
Adica -
„Nu exista vreo relatie anume intre mesaje, in afara de faptul ca autorul le-a ales cu grija astfel incat, atunci cand sunt vazute toate deodata, produc o imagine a vietii care-i frumoasa si surprinzatoare si adanca. Nu exista nici un inceput, nici un sfarsit, nici un suspans, nici o morala, nici un fel de cauze si nici un fel de efecte. Ce iubim in cartile noastre sunt adancimile multelor momente miraculoase vazute toate in acelasi timp.”
Descrie destul de bine ce incearca Vonnegut sa faca. Dar reuseste? Are abilitatea trafamaldoriana de a alege momentele? Sau sunt alese deja pentru el si ca urmare rateaza adancimea si frumusetea fiindca nu poate alege momente miraculoase? Cititi, vedeti…

Ce imi place azi

2009-06-29T14:07:00.000+03:00

Am primit un CV scris cu caps lock in Excel. Am fost tentat chiar sa ii dau un telefon de clarificare omului, doar ca sa pot intreba – “De la firma de pe coloana B, randul 14, la care ati lucrat 2 ani, cine poate da recomandari? Cei de la B, 16?”. Pana la urma nu am telefonat insa. Ma asteptam sa gasesc macar o formula, acolo (un amarat de SUM() ar fi fost suficient). Adica daca tot faci un CV in Excel, baga un calcul tabelar, ceva. Mare dezamagire. Astept in continuare primul CV in Access.

Tipa care a scris ca intre 27.07.2008 - 01.05.2009 a ocupat postul de "FUUL TIME" la BRD. Bine ca nu fool time.

Baiatul care se recomanda ca fiind "DIRECTOR ADJUNCT SECUND" (caps lock and all). De ce se limiteaza la atat? De ce nu ceva care chiar sa impresioneze – POTENTIAL VICE-PRESEDINTE JUNIOR IN PREGATIRE – ADJUNCT SECUND.

Sinceritatea tipei care a scris ca ea a ocupat postul de “Orice” vreme de 2 ani la o firma de vanzari. Nu-i usor sa recunosti asa ceva.

Sinceritatea tipului de pe un post similar la o alta firma.

Si daca tot suntem la capitolul asta (al sinceritatii desigur), altcineva - am convingerea ca doar intamplarea face sa fie din nou o fata - mi-a scris la capitolul “Recomandari”, direct si simplu, doar atat: “xxx”.

In fine:

Unul dintre cv-urile scrise cu caps lock pe care le-am citit azi. Nu neaparat fiindca era scris cu caps lock, asta nu-i, asa cum s-ar astepta neofitii, un lucru rar. Deosebit, de data asta, a fost modul in care erau folosite semnele de punctuatie. In special combinatia dintre caps si semnul exclamarii a reusit sa-mi transmita un sentiment al urgentei, sa-mi dea masura realizarilor si sa puna in perspectiva adevaratul potential al acestui candidat. De apreciat insa e ca, simtind efectul probabil al multelor exclamatii, autorul a cautat si un anumit echilibru, prin folosirea priceputa a punctelor de suspensie. Aceste momente de respiro mi-au dat, in mod placut, posibilitatea sa trag propriile concluzii si sa ma relaxez meditativ inainte de a porni la atacul urmatorului punct exploziv din CV. Iata o mostra:“MI-AM INDEPLINIT TARGETELE INCA DIN A 5 LUNA CONSECUTIV!!! CHIAR CU PRETUL SACRIFICARI ANUMITOR CLIENTI…” / “ECHIPA MA APRECIA FOARTE MULT TOTI CIUGULINDUMI DIN PALMA!! ASTA INDIFERENT DE ATITUDINEA ANUMITOR PERSOANE…” / “AM FOST PE TOATA PERIOADA DE 7 LUNI PRIMUL AJUNS LA BIROU SI TEREN UNEORI CHIAR INCEPAND DE LA ORA 8 :30!!! PONTAJUL INSA SE FACEA PE BAZA DE INCASARI ASA CA…”

Uite, de asta merita sa faci si selectie de cv-uri. Binedispune.

Oare peștișorul de aur tot pe aici înoată?

2009-06-11T15:01:00.000+03:00

Înotând eu prin piscină la World Class din Iulius, văd pe fundul apei sclipind ceva. Cum apa nu-i tocmai curată, mă dau mai la fund, si, ce sa vezi, o moneda de 10 bani. Mai înot eu puțin, schimb culoarul, si iarăși găsesc monede, de data asta două, de 10 si de 50 de bani. Mai sa fie, asta-i o chestie noua! Cu instinctul meu de căutător de comori brusc trezit dintr-o lungă amorțeală, am purces să caut mai departe. Am găsit ieri in bazin, în 10 minute, 1 leu si 40 de bani.
Trebuie să recunoașteți și voi că monede în bazin e un lucru oarecum neobișnuit. Am găsit de-a lungul timpului tot felul de chestii la World Class (o pereche de ochelari - de vedere[!], un șlap de kinder, dopuri pentru urechi și altele) dar monede e pentru prima dată.

Îmi și închipui - un tip stând pe marginea bazinului cu un pumn de monede. Are un aer ușor pierdut și confuz, la care poate contribuie și faptul că-i miop și tocmai și-a pierdut ochelarii. Încearcă să-și amintească unde trebuie să arunce cu monede ca să i se îndeplinească dorințele. Ține minte că era vorba de o apă – o fântână, un bazin – dar nu e sigur care. Se hotărăște să meargă la sigur și să dea cu monede și în bazin și în fântână. Pleosc! Oricum, nu-i mare diferența… bazinu-i mai mare, poate că i se îndeplinește mai rapid dorința… da dacă-i mai mare poate trebuie mai multe monede. Pleosc! Pleosc, pleosc! Așa, acuma să vedem unde găsim ochelarii…

P.S. Bancnote încă nu am găsit.

P.P.S. E posibil ca oamenii să se fi vorbit între ei și încearcă să îi momească pe ăia care curăță bazinul să o facă mai des. Nu cred că o să meargă atâta vreme cât le dăm bani la intrare. Dacă pe de altă parte, nu am mai merge acolo, nu le-am mai da bani la intrare, atunci da, poate ar fi mai interesați de lucrurile de pe fundul bazinului.

Multimea de valori probabile

2009-06-10T13:06:00.000+03:00

Ba pe-a ...!

2009-06-08T08:22:00.000+03:00

Facebook te invita sa devii fan declarat a diverse chestii. Azi am observat una noua, scria asa: "I <3 Mom - become a fan."

Pe cand "Your Mom - become a fan"?

Hahahaha! Ăăă?

2009-06-05T17:14:00.000+03:00

Apropo de scris cu diacritice - din cauza unui comentariu de pe blogul lui Geekootz (vezi aici) am inceput să mă tot chitesc: dacă tot scrii cu tz și sh în loc de ș și ț, n-ar fi mai bine să renunți și la ă și î (chiar dacă se văd mai peste tot)? Zic - doar pentru a menține unitatea stilului. Ce fain ar fi să scrii cu ah sau ha în loc de ă.... de ex. cu „ha” - ”Unde-mi sunt țigările?!” - „Ăăă, habar n-am?” ar deveni „Hahaha, habar n-am?” - ar zice omul că fie ești bâlbâit, fie râzi de el. Sau cu „ah” și tradus din scris în citire - „Aaaaah viața meaaaa!” ar deveni un „Ăăă viatza meaaaa!”. Cul!

(știu, post stupizel, da, ok, mă duc...)

Zbang!

2009-05-30T22:59:00.000+03:00

La Metro, un semn mare pe care scrie "Ustensile pentru ondulat părul." Dedesubt, aliniate una sub alta după mărime, o gamă largă de tigăi Tefal.

Te fac cu un onduleu dragă?

Sunt supărat – scrisoare întredeschisă

2009-05-29T14:17:00.000+03:00

Azi mi s-a pus pata pe relații. Sigur că am un motiv foarte specific, clar că s-a întâmplat ceva. Poate că unii vor ghici și ce.

Azi m-am săturat și sunt împotrivă. Sunt împotriva oamenilor care nu trimit și nu răspund la mail-uri; care nu dau telefoane; care trec pe lângă tine fără să te salute; care te caută doar când au nevoie de tine; care uită prea repede sau își amintesc selectiv; care primesc foarte mult fără să li se ceară nimic în schimb așa că ajung să creadă că li se cuvine din oficiu și îi cuprinde indignarea când nu mai primesc.

Sunt împotriva ipocriților. Așa că sunt împotriva oamenilor care fac ce fac și te exclud pentru ca mai apoi să îți scoată pe nas că nu îi cauți. Cum să te caut și să păstrăm legătura omule, dacă tu îmi arăți mie în mod foarte clar că nu vrei să avem vreo legătură?! Ce pot eu să înțeleg dacă seară de seară chemi toată trupa la tine, mai puțin pe mine și ai mei? Ce să pricep dacă nu îmi răspunzi cu lunile la mail-uri? Și cum ai tupeul să comentezi faptul că nu mă înființez neinvitat la tine, din moment ce îmi dai clar de înțeles că nu vrei să mă vezi? Nu fi ipocrit.

Nu mă înțelegeți greșit. Din paragraful anterior poate reieși că sunt amărât sau frustrat fiindcă mă simt lăsat de-o parte. Nu-i așa. În atare caz tac chitic și merg mai departe. Nu îmi doresc să mă placă toată lumea, m-am împăcat cu faptul că așa ceva nu-i posibil, asta face parte din maturizare (la unii). Da’ văd roșu când „îmi aud vorbe” – „Vai am fost foarte mirat că nu a venit pe aici, că nu a dat nici măcar un telefon, tocmai el…” – cum aș fi putut, tocmai eu, că habar nu aveam că ești în zonă! Și când aflu, absolut întâmplător și de la o cunoștință comună, cum mi-aș permite să apar acolo? - când tot ce faci spune „nu vreau să am de-a face cu tine”. Nu mai poza în uimire.

Aaaa, nu e așa, am înțeles eu greșit? Îmi cauți compania? Păi atunci pune mâna pe telefon, scrie un mail, roagă pe cineva să îmi transmită un mesaj, las-mi un bilet în ușă dacă nu-s acasă. Gmail, Yahoo, Skype, messenger, adresa poștală, telefon fix, telefon mobil, văru’ Gigel, mătușa Ancuța, amica Monica sau pretenu’ Ionică. Nu des, dar din an în paști. Sau știi ce? Măcar hai pe la mine când te chem eu pe tine, că dacă te chem de 10 ori și vii o singură dată, și aia pe fugă și în grabă, o să mă gândesc, surpriză!, că nu vrei să treci pe la mine iar pe viitor o să te scutesc să mai inventezi indispoziții, dureri de burtă sau cap, programe aglomerate și altele.

Unii dintre dintre voi, din grupul ăsta restrâns, știu că uneori îmi vărs năduful în scris (fără absolut nici o pretenție artistică) – am făcut uz pentru asta de inbox-ul vostru în trecut. Na și dacă blogul ăsta e ca un soi de mail-list, era inevitabil ca mai devreme sau mai târziu să mă apuce scrisu’ sub imperiul vreunei indigestii emoționale.
Hai să mă detașez un pic.

„Căsnicia presupune muncă frate!” „Trebuie efort ca să faci să meargă relația.” „Lucrurile nu merg de la sine.” „Trebuie să te implici.” „Ca să menții ‘flacăra’ e nevoie de efort.” - și multe alte aforisme și locuri comune care toate spun că trebuie să „lucrezi” la o relație de cuplu.

Chestia e că la fel ca și în relațiile de cuplu, orice relații interumane pe care vrei să le „duci” multă vreme, necesită efort. Prieteniile necesită efort. Relațiile cu rudele necesită efort. Un profesor din facultate, citând pe nu mai știu care autor, spunea că pentru a menține o relație trebuie ca întotdeauna să depui mai mult efort decât ți se pare ție că depune celălalt – asta fiindcă e foarte probabil să și se pară mereu că eforturile, concesiile și gesturile tale sunt mai valoroase decât ale altora. Și eu încerc, conștientizându-mi natura egocentrică, să mă ghidez după regula asta (mai puți astăzi). Vorbele înțelepte nu precizează însă în ce constă efortul.

Care, specific vorbind, sunt lucrurile care trebuie făcute? Păi nu există o rețetă, dar ce pot spune e că marea majoritate a celor ce trebuie făcute sunt gesturi mărunte, comune, nimic dramatic. Gesturile mărunte pot transmite mesaje foarte puternice și pot face sau desface relații. Ele trebuie să vină din preocuparea constantă pentru celălalt și sunt cele a căror prezență sau absență se simte cel mai mult. Poate nu imediat fiindcă sunt mici. Dar, nu vă înșelați în legătură cu asta, în timp se adună. Absența lor, ca și canalele săpate de termite, poate face orice edificiu să se prăbușească. O mângâiere, o strângere de mână, o laudă, o înghețată, un telefon de control, un mp3, o cină sau o prăjitură pregătită chiar și fără talent culinar, o discuție mai lungă de 5 minute, o ieșire la terasă sau la film...
„Bine dar Romeo și Julieta, Cyrano, Luceafărul ... Lessie?” o să mă întrebați. „Ce ai de spus despre Lessie?!” Să fim serioși, n-ar mai avea nimeni relații stabile dacă ar fi nevoie de teatralitate și dramatism în fiecare zi. Astea cer efort foarte mare, așa că trebuie dozate cu atenție. Dar sunt necesare si ele din când în când.

E interesant ce se poate face în cazul prieteniilor la distanță. Dacă celălalt e departe, bineînțeles că repertoriu de interacțiuni posibile e mult limitat. Tocmai de aia, poate că nici nu-i nevoie de mare lucru. Interesant, în aceste cazuri e invers decât in fizcă - un gest mic, la distanță, e un lucru foarte mare. Distanța, măsurată în spațiu sau timp, mărește lucrurile - ca și cum magnitudinea faptei e înmulțită cu valoarea depărtării. Ca urmare nu-i nevoie de mare lucru nici ca să întreții nici ca să repari. Atenție însă fiindcă există (similar cu fizica de data asta) un orizont al evenimentului, dincolo de care orice gest e irelevant. Dacă faci prea multe omisiuni, dacă lași prea mult timp să treacă, e posibil ca până la urmă oricât să fie prea puțin.

Ei, hai ca iară am produs un post la care măcar vreo 4 dintre voi o să zică TLDR. (pentru cei care habar nu au ce-i aia, click aici). Așa se întâmplă când am de trecut în revistă sute și mii de cv-uri - mă apucă scrisul...

Us, Books and Rock'n'Roll

2009-05-27T13:36:00.000+03:00

Maestrul și Margareta de Bulgakov e una dintre cărțile mele preferate. Și e una dintre cărțile preferate ale multora. Eu unul am citit-o de la un capăt la altul de vreo 3 ori, pe urma de la sfârșit la început, apoi pe capitole pe sărite; alta dată am început si cu mijlocul sau am citit doar anumite părți cu Moscova sau cu Yerushalaim-ul. Îmi plac multe la cartea asta care mi-a oferit atâtea dar nu mă simt vrednic să fac nici un soi de “critică” la Bulgakov. Dacă nu ați citit-o, eu v-o recomand. O să găsiți personaje, povești și locuri care pe mine m-au fascinat.

Bun, și ce are cu rock’n’roll-ul din titlu? Pai are cu Rolling Stones și Sympathy for the Devil. De fiecare dată când aud acordurile de început ale melodiei îmi vine în minte Wolland așa cu mi l-am imaginat citind cartea. E și greu să nu legi cele două și îmi imaginez că oricine a citit Maestru și Margareta și a ascultat The Stones face aceeași asociere. La urma urmelor felul în care “actorul principal” se prezintă e leit ca-n carte; în plus prima strofă vorbește de Isus și Pilat iar a doua despre Rusia.
Versurile astea:
“Please allow me to introduce myself
I’m a man of wealth and taste
[…]
So if you meet me
Have some courtesy
Have some sympathy, and some taste
Use all your well-learned politesse
Or I’ll lay your soul to waste, um yeah”

- na, când aud versurile astea eu văd în fața ochilor Patriarșie prudî, pe Bezdomnîi, Wolland și Koroviev, portița de la parc, tramvaiul, pe Anușka spărgând sticla cu ulei și capul lui Berlioz rostogolindu-se.

Cartea o găsiți la librarii sau la mine în bibliotecă, melodia o puteți asculta aici sau aici.

Ei și de aici ar fi fain dacă mi-ați spune voi ce cărți asociați cu diferite piese/melodii. Sigur că asta ar fi mai ușor de făcut pe un forum – weekendul asta poate mă învrednicesc să deschid unul. Până atunci însă lăsați comentarii. Uite vă mai spun eu una de-a mea: Take Five o asociez cu Spuma Zilelor a lui Boris Vian (Nikud, citește-o odată că merită!). Colin,cu care facem cunoștință în primele pagini ale cărții, e iubitor de jazz iar eu, în timp ce citeam cartea, îmi închipuiam că are și Dave Brubeck în “play-list”.

Astept raspunsurile voastre.

Cu acte in regula

2009-05-26T14:13:00.000+03:00

Învățământul din România e într-o stare proastă. Nu neapărat datorită crizei economice, dar nici aia nu ajută. Nu, învățământul românesc e în criză mai de demult. Profesorii sunt tot mai slab pregătiți, elevii sunt tot mai cu fițe, iar notele sunt de fapt dictate de părinți. Subiectele la teze se cumpără, la notare se închid ochii, subiectele de bacalaureat sunt date greșit. La facultate se intră pe concurs de dosare iar pe posturi de profesor universitar se ajunge prin concurs de împrejurări. Situația e disperată – criza învățământului pare a fi una sistemică și morală. Ce ne facem?
Ei bine, există o rază de lumină. În tot acest context, există oameni care nu sunt dispuși să își compromită integritatea morală. Ei nu vor înșela statul, nu își vor păcăli clienții, nu vor umbla cu furtișaguri. De pildă, www.lucraridelicenta.info vinde lucrări de licența “doar cu factura fiscala”! Înțelegeți? Fără factură, la negru, ei pur si simplu nu vând.

P.S. Sunt curios când o să apară posibilitatea de a cumpăra lucrarea de licență în rate. Cu toate că prețurile nu-s mari, părinții mai prevăzători vor putea să înceapă să plătească ratele pe lucrarea de master imediat după ce au dat șpaga legală ca să intre aia mică la facultate.

P.P.S. Oare pe cand vom avea în curtea școlii și la intrarea de la aula magna niscai marijuana cu factură? Mă gandesc ca în modul ăsta, dacă tot am PFA, cu o tabla de ciocolata aș face rost de o groază de "decontabile pe protocol"...

Cauta-ma mai tarziu.

2009-05-26T13:37:00.000+03:00

Am o ședință, sunt într-o discuție, particip la o întâlnire. Sunt prins într-un meeting, trebuie sa fac un briefing, începe o teleconferință. Tocmai ne adunăm pentru un brainstorming, fac parte dintr-un panel, sunt în mijlocul uni interviu, trebuie să țin o prezentare. Am adunarea acționarilor, particip la o conferință, am ajuns la niște negocieri. Sunt în mijlocul unei sesiuni de comunicări, intru într-un centru de evaluare.

Te sun eu.

Homosexuals are gay!

2009-05-23T19:35:00.000+03:00

GayFest Bucharest 2009, care se desfășoară zilele astea, a provocat și de data asta o serie de reacții unele mai simpatice ca altele. Eu nu vreau să iau poziție (!) și mă mulțumesc să vă citez din clasici (nu-s vorbe recente da își păstrează savoarea). Așadar:

TRAIAN BĂSESCU - "Este mult mai bine, zic eu, să îți faci lecturile pe vapor decât să faci sex cu fundul." - (ce spuneți? - omul dă dovadă de o profundă cunoaștere).

NIKOS KOUDOUNIS - "Dacă n-ar fi existat femei în viața noastră, toți bărbații ar fi devenit homosexuali."

JERRY SEINFELD - "WE'RE NOT GAY! ... Not that there's anything wrong with that..." (season 4, "The Outing").

Sherlock a la americana

2009-05-22T10:25:00.000+03:00

- a la Hollywood mai precis. Vedeti filmuletul promo aici.

Povestirile lui Doyle aveau o atmosferă captivantă foarte specifică - cea a Londrei sfârșitului de sec. XIX început de sec. XX. Personajele aveau un farmec aparte. Britanic excentrice si calme, personaje de acțiune într-o poveste polițistă, da, dar de o intensitate potolita si mai subtilă, ale cărei accente sunt altundeva decât pe confruntările explozive. Sherlock e faimos pentru abilitățile sale intelectuale, pentru capacitatea lui de a observa detaliile și pentru raționamentele și inferențele lui inductive.

Dar se pare că rețeta originală nu e bună pentru publicul țintă actual. Parcă văd o ședință de lucru la filmul ăsta:
{{{Mai întâi povestea trebuie schimbată pentru a folosi mai multe culori, mai multe sunete, mai multe CGI. Trebuie să fie ceva extraordinar de bombastic ca să poată gâdila sensibilitatea amorțită a spectatorilor tembelizați. Nimic mai puțin decât „THE END OF THE WORLD AS WE KNOW IT”. Buuun. Acum personajele. Cum adică abilități intelectuale? Ce FACE efectiv omul ăsta? Cum numai „observă, se uită, se gândește, vorbește și poate aleargă un pic spre final”?! Nu nu nu, nu merge. Trebuie să sară prin ferestre, să se prăbușească de la înălțime - preferabil în flăcări - să fie aruncat în aer, să se bată, să fie împușcat și să împuște înapoi. Studiile de piață arată că filmele cu scene de acțiune la cel puțin fiecare 12 minute încasează în primul week-end target-ul pe care ni l-am propus noi. Așa că vreau ca Holmes să evadeze din cel puțin o situație la limită la fiecare 9 minute și 30 de secunde Și urmăriri în viteză, ne trebuie urmăriri! Ah dar era să uit. Sunt cam bătrâni. Și Watson e și rotofei iar asta nu dă bine în contextul în care în US se vorbește despre obezitate ca despre o epidemie. Așa că vreau să fie tineri. Musculoși. Excentricitatea britanică trebuie cumva transformată ca să spună ceva aici și astăzi. Așa că Holmes e neras și nespălat. Trebuie să fie neconvențional… Combinați-l pe Zack din Saved by the Bell cu Dylan din 90210 cu Captain Jack Sparrow… Mai vedem noi pe urmă. Oare Dan Brown e ocupat? Nu ar putea să de o mână de ajutor?}}}

Eh, hm, poate că mă grăbesc un pic. Nici nu am văzut filmul; am văzut doar promo-ul. DAR, sunt câteva cărți din perioada clasei a 2a până printr-a 5a care mi-au rămas aproape – Aventurile lui Habarnam (cu desene de Laptev), cărțile lui Jules Verne, Aventurile lui Tom Sawyer (și cele ale lui Huckleberry Finn), Winnetou, Cei trei muschetari și încă altele câteva. Iar Povestirile cu Sherlock Holmes sunt și ele pe listă. Am și acum cartea pe care mi-a dat-o Codruța (mai întâi împrumut după care mi-a spus să o păstrez) și pe care m-a ajutat să învățat o parte din engleza pe care o știu. Așa că poate că reacționez pripit, poate că re-inventarea asta o să fie una bună (mai am încă resurse ca să îl creditez pe Downey Junior – dacă mai face Iron Man-uri multe însă, ne despărțim).

DAR, încă o data - ca orice fan-boy sunt ultragiat de orice abatere de la litera și spiritul originalului, mai ales dacă mi se pare că e dictată de niște studii de marketing care propun șabloane de făcut bani. Mi se par foarte suspecte aducerile astea la zi care fac ca multe filme să se conformeze acelorași tipare foarte eficiente în a face bani dar care storc și ultima fărâmă de sevă și mutilează originalitatea materialului de pornire.

High expectations

2009-05-21T10:37:00.000+03:00

“Nu pot acum, aștept două mail-uri. Cum adică? Păi trebuie să le citesc ca să vad ce fac mai departe. Păi nu asta zic? Sunt ocupat, nu am timp acum că aștept mail-urile… Cum până când vin? Nu se poate, scuze, nici măcar 10 minute. Pai imaginează-ți ce s-ar întâmpla dacă nu le-aș aștepta eu mailu-rile astea. Dacă nu le-aș aștepta eu aicia, ca să mă poți tu acuza că frec menta, ia spune-mi – cum ar mai putea ele, mail-urile, să se ridice la înălțimea așteptărilor?Ai?”
…

...

“Hai că tu tot ești pe HR, ia propuneți voi ceva formare pe cum putem aștepta mai eficient mail-uri."

La mana a doua

2009-05-21T10:21:00.000+03:00

Discutam cu un coleg la servici - germanii cumpără Dacii Logan noi din Romania. Noi cumpărăm WV, Opel și Audi second de la nemți. O să știm că e chiar de rău în momentul în care o să cumpărăm de la ei Dacii la second.

Diminutivutel

2009-05-21T10:08:00.000+03:00

În București există mania diminutivării; asta de mai demult nu de azi de ieri. Zilele trecute însă, când am fost din nou pe acolo, am observat că tendința s-a accentuat foarte mult.

La restaurat bunăoară, chelnerița mă întreabă cu un zâmbet foaaaaarte larg, radios și fals dacă nu vreau să încerc o ciorbiță, dacă nu prefer niște cartofiori, dacă doresc o sălățică și dacă nu vreau un suculeț … să aducă cumva și niște pâinică? Vedeam deja mâncarea ca pe un ospăț liliputan la umbra proteguitoare a unui bonsai. Oricum, eu i-am răspuns că o sălățică nu prea vreau dar că mi-aș dori o salată absolut IMENSĂ – a făcut ochișorii mari la mine schițând câteva cuvinte din guriță până să reluăm convorbirea… Mi-a mai spus că s-ar putea să întârzie puțintel comanda că e multă lume. Desigur că atunci când vine vorba despre nota de plată problema se pune altfel; aici se restabilește echilibrul dintre diminutive și augumentative.

Vorbeam cu o cunoștință care mă invitase la o cafeluță într-un locșor “cu mult farmec”. Mi-a spus că mai întâi o să “dea fuguța să scoată afară cățelușul”; eram în zonă așa că i-am propus să ne întâlnim. Faptul că era vorba de un cățeluș nu m-a surprins – m-am obișnuit de multă vreme cu faptul că în orașele din sud câinii de companie sunt, în medie, de câteva sute de grame bucata. Ce m-a surprins însă a fost cățelușul - ditamai bidiviul de dog argentinian, mare cât un vițel.

Am mers cu oameni de-ai locului prin magazinașe, mi-au arătat străduțe și părculețe, am fost invitat și într-un băruleț. Sunt curios dacă se folosește termenul de mall-uț sau mallișor.

După cum spuneam, cunoșteam mania asta de mai demult și am pus-o în seama unei strategii de PR – oamenii încearcă, vorbind astfel, să fie mai simpatici și mai prietenoși sau folosesc scara redusă a unor obiecte, evenimente sau acțiuni ca pe niște eufemisme. Sigur că există și alte metode de a te face simpatic așa cum există și multiple modalități de a aborda o problemă mai delicată în termeni care să nu fie prea brutali - dar sinonimele, comparațiile sau metaforele necesită un vocabular mai larg și o oarecare imaginație, așa că e mai la îndemână diminutivarea.

P.S. Ca să fiu cinstit, fenomenul nu se observă numai în sud, deși acolo mie mi-a fost foarte evident. Ieri când am fost la oftalmolog, în Cluj, am fost rugat să îmi plasez bărbița(!) pe suport sau să îmi îndrept ochișorii înspre dreapta sau stânga și altele în aceeași manieră. Acuma da-o încolo, poate că nu am bărbia lui Tarantino și probabil că nu aș putea să omor pe cineva cu ea – da’ nici foarte departe nu sunt.

UV la moda

2009-05-08T08:01:00.000+03:00

Am fost prin împrejurimile Băneasa Shopping Center si mi-a atras atenția o reclamă foarte mare la un solar/salon de bronz. Sloganul lor: "Asortează-te cu hainele tale!". Am stat si am clipit mărunt câteva secunde. Nu va grăbiți să spuneți ca paleta coloristica ar fi prea limitata - riscați să dovediți lipsă de imaginație și antrenament în ale culorilor. Apropo, camel, lila și piersică de exemplu, sunt culori, ok? Și dacă stau bine să mă gândesc, în funcție de culoarea tenului și cu puțin efort pot fi obținute chiar și la solar. Așa că gata, o sa mă duc sa mă interesez cum mă pot asorta cu tenișii mei roșii…

Specii diferite

2009-05-06T10:58:00.000+03:00

Petrecere aniversară. Lume cu bani (sărbătorita și soțul sunt avocați “bine”), într-un local din centru, deschis destul de recent și aranjat după tendințe. Oameni care nu se cunosc foarte bine dar care știu unii despre alții toate lucrurile importante – câți bani, ce mașină, ce casă, ce anturaj, marca de pantofi, ce învârte fiecare, marca ochelarilor de soare... O prietenă ascultă „news feed-ul”:

- Cei de la masa aia –îi vezi? – au legături în Marea Britanie cu niște englezi de acolo.
- Da ? Ce fel de legături ?
- Păi englezii investesc – adică, mă rog, investeau în România înainte de *criză* . Și front-ul pentru investiții ei erau. Prin ei treceau banii, ei negociau deal-urile. Destul de înfipți. Erau investitori…
- Aha și acum, cu criza asta…?
- Acum? Acum sunt … niște... oameni.

Doua cuvinte

2009-04-27T11:26:00.000+03:00

In viata exista doua cuvinte care iti vor deschide foarte multe usi. "Trage" si "Impinge".

*Banuiesc ca e veche dar eu am citit-o de curand pe un forum si m-am gandit ca poate unii dintre voi nu o stiu.

The Nerd is back

2009-04-22T19:47:00.000+03:00

...nu ca ar fi plecat undeva de fapt, daca-i vorba de mine. Da titlul e despre Chris Avellone - revin la el un pic mai incolo.

Am fost un gamer foarte bazat. Actualmente sunt ceea ce s-ar numi in termeni de specialitate un "casual gamer". Daca aveti impresia ca afirmatiile astea imi tocesc imaginea (bine stabilita de altfel) de Alpha Über(macho)mensch atunci uitati-va la asta sau la asta si mai ganditi-va. Riddick joaca un gnome ok?! ...Pun pariu ca Samuel L. Jackson are un "toon" in World of Warcraft, dar i-e rusine sa recunoasca fiindca e o elfitza si joaca cu alianta. Daca Tarantino ar face acuma Pulp Fiction, Vincent Vega ar discuta cu Jules despre diferentele de pe serverele din US vs EU si daca guild leaderul ar fi trebuit sa-i dea /gkick la master looter doar findca i-a dat un epic la nevasta-sa... "Maaan, do you know they give -50DKP for practically anything over there?!". Ok, ne departam de subiect, si probabil ca pe cei mai multi dintre voi i-am pierut deja pe drum.

Melancolia mea legata de faptul ca nu lucrez in industria jocurilor (asa cum o vedeam in eu in anii '90 - nu asa cum e de fapt) e inca nevindecata. Fiecare are vise din astea utopice, despre care stie ca-s complet paralele cu realitatea dar la care nu renunta chiar si asa. Cel putin, sper ca le are fiecare. Ce urmeaza o sa fie interesant mai ales pentru cei dintre voi care sunt sau au fost "gameri" (adica, daca va numar, vreo 4-5).

Geek-ul (nu pot traduce cu tocilar, ca din ala sigur nu am fost) din mine a inceput sa jubileze la aflarea vestii asteia. Ce-i asa de S.P.E.C.I.A.L. (*wink-wink*)? Pai faptul ca sunt implicati cei de la Obsidian - formata dintr-o grupa de oameni care au lucrat la Fallout inainte de a da faliment Interplay. Adica Obsidian sunt, intr-o oarecare masura, urmasii spirituali ai celor de la Black Isle Studio. Iar printre taticii lui Obsidian e Chris Avellone - omul care a semnat Fallout 2 si Planescape:Torment (printre altele) - adica doua din top 3 RPG si in top 5 per total. Asa ca da, ma bucur ca se intoarce Chris Avallone la Fallout. Acuma daca ar reusi sa il aduca inapoi si pe Brian Fargo...

Lumina din Moldova

2009-04-17T09:01:00.000+03:00

M-am apucat sa citesc, sub influenta mamei, cartile lui Dan Puric. Ea l-a vazut in urma cu cativa ani la niste emisiuni la televizor si, foarte pe faza cum e ea de obicei cu privire la lucruri din astea, m-a batut la cap sa ma uit si eu. Dupa ce l-a vazut intr-un interviu (pe vremea aia cu o tematica mult mai putin "angajata social" ca cele pe care le da acuma), mi-a spus ca omul merita urmarit, ca e unul aparte si deosebit. M-am gandit sa ii dedic cateva randuri separat lui Puric, dar pana atunci o sa va indemn sa cititi in "Omul Frumos" despre cei care au murit in inchisorile comuniste. Stiu, din discutiile de pana acum, ca pentru unii dintre voi stilul lui o sa fie un pic prea "exaltat". Doua lucruri va spun cu privire la asta: 1. Cand vorbeste despre martirii de la Sighet, Aiud, Gherla sau oricare alt loc similar, "exaltarea" asta nu mi se pare deplasata 2. Treceti de stil daca va deranjeaza si pastrati intelesul profund si sentimentul de acolo.

De unde mi-a venit sa abordez subiectul asta si ce are de-a face cu titlul? Pai initial voiam sa scriu despre un lucru care, in ignoranta si intunecimea in care ma scald, m-a facut sa zambesc. Voiam sa scriu o chestie ironica, ceva despre cum se imbina doctrina comunista cu spiritul capitalist dincolo de Prut, fiindca auzisem la radio despre "taxa pe bataie" - familiilor celor inchisi la Chisinau li se pretinde sa suporte cheltuielile incarcerarii. Cititi despre asta aici de exemplu.

Vai mie, ingust de minte, slab de suflet! Nu functioneaza scuza ca de vreo 2 ani nu mai citesc sistematic stiri si nu ma uit mai deloc la TV. A trebuit doar sa dau cateva click-uri si am citit despre asta. Cu toata rezerva mea fata de media si de stirile care imi parvin pe net, ziare si tv, mi-am dat seama de clipele foarte grele pe care le traiesc oamenii de acolo - sau mai bine zis nu "de acolo" ci "de aici, de langa noi". Mi s-a schimbat dispozitia extrem de brusc. N-am sa scriu nimic in raspar despre Moldova, cum aveam de gand. Cu anumite lucruri nu se cade sa faci poante. Am sa ma gandesc la cei de langa mine, din Moldova dar nu numai, cu respectul, compasiune, ingrijorarea si speranta pe care le merita. Cum vine cate o chestie din asta sa iti dea una peste bot cand ai nevoie... Ce bine ca am fost pus la punct. Nu de alta dar sunt Pastile.

Tu unde te-ai tuns? La real sau la uman?

2009-04-16T07:45:00.000+03:00

Poate fiindca am un par cret care fie e tuns scurtutz fie e mai lung si atunci sta cam cum vrea el, si fiindca nu folosesc geluri, spume si piepteni cu forme ciudate astfel incat sa "ii dau forma", nu mi-am pus niciodata problema cum sa descriu felul in care vreau sa fiu tuns. "Scurt cam atata si pierdut la spate si tample" era de ajuns pana mai deunazi. De curand, am fost insa pus in dificultate datorita acestei abordari rudimentare si, se pare, deloc in pas cu tendintele.

Ultimele doua dati cand m-am tuns am plecat de la frizerie, respectiv salon de styling cu senzatia acuta ca sunt un nimurug amarat, vai de capul meu, habar nu am pe ce lume traiesc. Mai nou, in momentul in care te asezi in scaun ti se pun o serie de intrebari despre ce si cum doresti sa se intample parului tau in urmatoarele 30-40 sau, daca stau sa ma gandesc, poate mai mult inspre 60-90 de minute? - atat de multe si de complexe incat in curand ma astept sa fie nevoie sa completez un chestionar inainte de a ma tunde (eventual in varianta electronica si dupa ce am citit un glosar de termeni si un scurt "must know"). Asta indiferent daca tu esti un client care doreste lucruri complicate sau nu.

Mai mult, frizeriile incep sa para ca au profil real sau profil uman. Poate ca suna ciudat, dar lasati-ma sa exemplific putin mai pe larg. Sa luam ultima si penultima mea experienta cu tunsul, in aceasta ordine.

Ultima oara, domnisoara care m-a tuns era autoritara, militaroasa si avea un spirit al exactitatii care l-ar fi facut invidios si pe un inginer (auzi Gogule?). Nu am vrut sa ma tund clasicul "scurt-scurt, de vara, de bazin" ci am zis " luati numai un pic, tample, ceafa, cat sa ii dati un pic de ordine".

"Pierdut brusc? Sau mediu? Sau pierdut lung? Ca eu pot sa il pierd oricum?" (ce formulare!) Pus in fata acestei dileme, nu am stiut ce sa raspund, ceea ce mi-a atras o privire mustratoare din partea frizeritei. Asa ca dansa, probabil in incercarea de a ma ajuta, s-a gandit sa specifice mai clar datele problemei - "De exemplu la tample da? Va iau cu 4?" (...!) "Cu 4? Ce inseamna cu 4?" am clipit nedumerit. "Masina de 4!"... "A! Masina de 4...Da, hmm... Vedeti ca, imi pare rau, nu stiu cat de lung e cu masina 4...?" M-am gandit ca milimetri dar nici asa nu stiam cam cum arata 4 mm de par fata de 6 mm de par... La sfarsit s-a dovedit ca de exeplu "8" iti lasa cam 15mm de par in cap, asa ca nu sunt sigur pana la urma ce fel de calapod se foloseste... e foarte probabil ca exista o functie care face legatura intre numarul masinii, tipul si lungimea parului, da' nu am insistat sa aflu cum si ce. A urmat un dialog similar cu privire la lungimea parului din crestet -"Si sus cat sa va iau din el?""Pai luati si de sus astfel incat sa nu raman cu un ciuf mare in crestet si ras la tample." Alta privire mustratoare dar combinata de data asta cu plictiseala resemanta. "Vreti perciunii de un centimetru?" - "Daca nu va suparati, cam pana unde vine un centimetru, si de unde incepem sa-l masuram?") si altele asemenea.

Realizez ca probabil exista oameni care stiu sa spuna cum si ce, astfel incat sa le iasa o frizura lucrata cu sublerul (hehehe - 4 e cota de referinta la inceputul "pierdut-ului", se da distanta pana la crestet, panta "pierdutului" se face cu unghiul X fata de tangenta de la limita parului de la ceafa la circumferinta craniana, etc etc). Eu insa nu am destula experienta.

Poate ca, similar cu rezolvarile pentru culegerea "Radical", exista si pentru asta o culegere de frizuri cu rezolvari unde's toate raspunsurile corecte.

____________________________________________

Booon. Si acum despre penultima oara, cand, intr-o cu totul alta paradigma a aranjarii parului, am intalnit o... artista. Am fost la un "styling studio". Asta-i o experienta cu totul altfel.

"Scurt vrei? Adica sa te fac"armi"? Da nu te supara lucrezi intr-un birou? Pai atunci sa stii ca armi nu e foarte biznis...*moment de reflectie* desi multi dintre managerii mei (hehe, managerii ei) se tund mai armi, am impresia ca a inceput sa fie trendi acuma si prin organizatii." "Army... Adica se vede la tample si ceafa pielea?" intreb eu. "Mhm." zice ea "Armi giarhed sau mai degraba boxer?" "Poftim?" "Deci ca un soldat american , cu parul in varful capului mai lung, da nu cu mult, gen cum era in Forestgump sau ras scurt, cam aceeasi lungime pe tot capul, ca la boxeri? In Transporter de exemplu!" Speriat de faptul ca tipul din Transporter era cam chel, am incercat sa ii explic ce si cum vreau, dar m-am lasat pagubas fiindca ea nu vazuse Cat on a Hot Tin Roof, si nici nu ma putea face sa arat ca Paul Newman.

"Sus sa va iau numa' un pic deci?" - trecand de formularea care m-a facut sa ranjesc ca un pusti de-a 5-a la ora de biologie, am observat ca tipa incepuse sa isi coboare nivelul comparatiilor si metaforelor pe care le folosea ca sa descrie ce va face, astfel incat sa poate discuta cu mine.

Intrebarile care m-au surprins cel mai mult - "Sa va indrept parul?" "Sa va iau cu foarfeca cu dinti?" si, desigur, favorita mea - "Sa vi-l raresc un pic?"... "Sa mi-l raresti?! Stai un pic sa ma gandesc..."

Trebuia sa imi dau seama ca am intrat in belea de cand l-am auzit pe un gagiu explicandu-i unei alte artiste ca el vrea sa se tunda "Tokyo, dar mai glam si spikey". Inca un semnal de alarma a fost cand altul spus ca el vrea sa se tunda ca Zac Efron - habar nu aveam cine-i asta dar pentru ei, in afara de nume, alte informatii nu au fost necesare.

Stiti, ma intreb daca sunt si din astia care merg la "studio" si cer "O tunsoare emo va rog".

______________________________________________

Per total, trebuie sa spun ca imi asum ignoranta. Am impresia ca firzeriile din oras, fie profil uman fie profil real, vizeaza tot mai mult un alt tip de client decat sunt eu (sau decat e prietenul Paslyn) - un client mai educat, mai informat, mai in tendinte. Pentru toti cei asemenea mie, un avertisment: fratilor, trebuie sa invatam cum sa ne tundem cu dichis, ca de nu, ajungem de rasul curcilor.

Cum care curci?!

Trepidatiile Basescu si principiul de incertitudine in justitie.

2009-04-14T16:43:00.000+03:00

Simtiti vibratiile? Ati intrat in trepidatii? Nu? Poate nu sunteti destul de moguli.

Dupa Principiul de Incertitudine a lui Heisenberg, Ecuatia lui Dirac, Diagramele Feynman si Radiatia Bekenstein-Hawking, iata avem si noi ocazia sa ne simtim bine fiindca in sfarsit au fost descoperite Trepidatiile Basescu. Din primele relatari, trepidatiile pot fi observate in cazul mogulilor, niste corpuri cu masa mare si cu o influenta puternica, mai ales in sisteme economice, juridice, politice, media si altele asemenea.

Mie unuia nu mi-e clar insa care sunt conditiile ce duc la aparitia acestor trepidatii. In cazurile observate pana acum, se pretinde ca Trepidatiile Basescu apar in momentul cand sistemul de referinta juridic isi pierde caracteristicile relativiste. Conform teoriei asta ar duce la o slabire a fortelor cu care mogulii actioneaza asupra altor corpuri. Nu e foarte convingatoare legatura cauzala insa. Poate ca mai intai slabesc fortele si pe urma isi pierde relativismul sistemul juridic? Sau poate ca cele doua nu sunt intr-o legatura cauzala ci doar una corelationala - poate ca sunt amandoua determinate de ceva ce deocamdata nu reusim sa identificam...

Oricum, cred ca-i cazul ca despre toata tevatura asta sa faca un show aia de la "Mith Busters".

Foto

2009-04-12T22:14:00.000+03:00

Am fost azi pe la Dezmir sa fac niste poze si dupa vreo 5 minute a aparut un paznic (?) si m-a atentionat ca "Trebuie aprobare pentru poze" si ca "Daca vin aia de la politia feroviara (ca mai trec din cand in cand) tu sa le spui ca io ti-am zis. Da?". Am zis ca da si s-a dus in treaba lui. Oare ce facea daca ziceam "Nu."? Un paznic foarte civilizat, chiar daca nu prea eficient.

Pe urma, spre dupa-masa, am mai facut cateva poze cu un copil foarte frumos.

The Darjeerling Limited

2009-04-11T23:03:00.000+03:00

Tocmai l-am vazut si mi-a placut. A reusit sa mi-l faca simpatic pe pe Adrien Brody(!). Soundtrack bun. Metafora interesant realizata, cu un stil aparte marca Wes Anderson (The Life Aquatic with Steve Zissou, The Royal Tenenbaums). "The emotional baggage" reiese foarte clar reliefat in film, portocaliu si cu initiale stantate. Filtru galben-verde a la Amelie.

Serial bun = serial scurt?

2009-04-11T16:39:00.000+03:00

Va recomand Slings & Arrows - un serial canadian, 3 serii a cate 6 episoade. E plasat in lumea teatrului, in cadrul unui festival Shakespeare - "New Burbage Festival". Orice asemanare cu "The Stratford Shakespeare Festival" din Canada e, desigur, pur intamplatoare. Are de toate - intriga, drame, comedie (in buna parte neagra) si personaje memorabile. Mie unuia mi-a placut foarte mult.

Am inceput sa ma gandesc la serialele bune pe care le-am vazut in ultimii ani si am ajuns la concluzia ca mai toate sunt foarte scurte, undeva intre 10 si cel mult 20 de episoade. Firefly - *canceled* dupa ce fusesera aratate 11 din 14 episoade; Freaks and Geeks - *canceled*, 18 episoade; Studio 60 on the Sunset Strip - *canceled*, 22 de episoade - (apropo, vi le recomand si pe astea, cu mentiunea ca primul e pentru fanii SF). Si daca ma gandesc la seriale mai longevive care mi-au placut, majoritatea au 2, hai 3 sezoane bune dupa care se altereaza (onoare exceptiilor gen Seinfeld - desi asta fiind sitcom e dintr-un gen aparte).

Ceea ce ma face sa ma gandesc ca poate serialele care au fost anulate dupa ~20 de episoade au avut de fapt noroc. Plecand la drum cu o idee buna, scriitorii ajung probabil pe masura ce inainteaza seriile succesive sa o dilueze tot mai mult pana cand textura serialului e compromisa. Astia care nu au prins la public nu au mai avut ocazia sa dezamageasca...

Le mot just... est une image

2009-04-10T19:22:00.000+03:00

Acuma ca mi-am facut si eu unul, m-am apucat sa ma intreb - ce scrie lumea pe blog de fapt? Asa ca am inceput sa citesc diferite jurnale de internet din astea. Apoi am scris un "post" care s-a transformat intr-un articol asa ca nu l-am mai "publicat" - trebuie sa-l mai scurtez. Pana atunci insa, o imagine face cat 1k de cuvinte; iar asta e o imagine foarte ilustrativa pentru ce-am reusit eu sa inteleg din fenomen in cateva ore de cercetare aplicata. Imi pare rau ca nu stiu care-i sursa imaginii (desi e trecuta o adresa in dreapta jos, nu sunt sigur ca the nemesis au si produs-o) - am salvat-o de pe net mai demult.

Cantaretii sunt... delfini?

2009-04-09T22:24:00.000+03:00

Mi-a aratat Maria niste filmulete cu Igudesman & Joo. Cautati-i pe YouTube. Eu va recomand "Mozart & Bond" si "Rachmaninov had big Hands".

Mai jos un filmulet pentru toti fanii Beatles (Ana!) si opera:

About

2008-01-01T10:00:00.000+02:00

Va scriam, la tot mai multi deodata, vrute si nevrute. Si fiindca trimiteam mailuri care aveau in campul "To:" mai multe caractere decat mesajul propriuzis, iata blog.

Acuma blog poate e prea mult spus - sunt convins ca veteranii si expertii domeniului vor stramba din nas sau vor zambi subtire.

Am observat ca-i obligatoriu, asa ca ma conformez si eu: tot ce scriu e in nume prorpiu, personal si subiectiv. Ba mai mult, imi iau precautia de a spune ca-i pamflet si se supune regulilor genului. Materialele de aici pot fi preluate doar cu mentionarea sursei (a numelui si a link-ului aferent).